Listen "Fondul ”Special” și Biblioteca Academiei Române (XIII, partea 2)"
Episode Synopsis
Barbu Theodorescu (1905-1979) și Fondul „Special”.
Așa cum vorbeam anterior despre activitatea de bibliograf desfășurată de Barbu Theodorescu ne vom opri asupra publicisticii sale, el colaborând la mai multe reviste bisericești, dintre care Biserica Ortodoxă Română, Glasul Bisericii ș.a.
Astfel, în revista Glasul Bisericii a publicat patru studii, între anii 1959-1961, anume:
Cartea românească înainte de apariția tiparului (sec. X-XII);
Completări și rectificări la Bibliografia Românească Veche;
Însemnări bibliografice;
Circulația vechii cărți bisericești din București (1508-1830).
În acest episod ne-am oprit atenția doar asupra a două studii, respectiv: 1) Cartea românească înainte de apariția tiparului (sec. X-XII), care a fost publicat în Glasul Bisericii, nr. 7-12/1959, p. 620-633; 2) Completări şi rectificări la Bibliografia Românească Veche, publicat tot în revista Glasul Bisericii, nr. 11-12/1960, p. 1042-1065.
Prin aceste două studii autorul aduce completări la Bibliografia românească veche (BRV), publicată în patru volume la momentul respectiv, de către Ioan Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simonescu.
Foto: Barbu Theodorescu (1905-1979) – primul din dreapta. Sursa: Ziarul Lumina.
Serial realizat de Mădălina Corina Diaconu, interviuri cu Silviu - Constantin Nedelcu, Biblioteca Academiei Române.

More episodes of the podcast Radio UZPR
Ion Dumitrana. Machetator și gravor
31/10/2025
Călătoria în lumea de dincolo. Ritualuri funerare din vremuri străvechi în regiunea Varna
30/10/2025
Taylor, un nou single: "Între două lumi"
29/10/2025
BANCA DE JUCĂRII
28/10/2025
ZARZA We are Zarza, the prestigious firm behind major projects in information technology.