Acad. Ioan Aurel Pop - Sesiunea omagială „Timotei Cipariu 220”

19/11/2025 9 min Episodio 1421
Acad. Ioan Aurel Pop - Sesiunea omagială „Timotei Cipariu 220”

Listen "Acad. Ioan Aurel Pop - Sesiunea omagială „Timotei Cipariu 220”"

Episode Synopsis

Elogiind viața lui Timotei Cipariu, Nicolae Iorga, spunea: „În bătrânețea ca și în tinerețea sa, el nu avea nevoie decât de foarte puțină odihnă și cei care l-au cunoscut știu să spuie despre ușurința cu care trecea de mai multe ori pe noapte de la întunericul somnului la lumina cetirilor de învățământ și frumusețe, în odaia unde lampa – ca un simbol – nu se stingea niciodată”.
A alcătuit Gramatica limbii române, în două volume (vol. I, Analitica, București, 1869, premiat de Societatea Academică Română, cu prilejul concursului inițiat în 1867-1868 și vol. II, Sintetica și Suplementu la Sintactică – Despre limba română, București-Blaj, 1869-1877. A fondat Archivu pentru filologie și istorie (1867-1872), cea dintâi revistă românească de filologie și este considerat părintele acestei discipline în spațiul românesc.
Timotei Cipariu a propus unificarea limbii pe baza ortografiei și crede că principiul etimologic este unicul mijloc de realizare a acesteia. (Ecstract de orthografie cu litere latinesci pe temeiul limbii și orthografiei bisericești și osebirea dialectelor, Blaj, 1841).
A tradus Biblia direct din ebraică. Biblioteca sa a devenit reper bibliografic, acesta reușind să adune o colecţie deosebit de impresionantă, cu peste 4000-5000 de volume de natură istorică, teologică, socială şi politică.
A fost ales membru al Societății germane de orientalistică.
A fost un reprezentant de seamă al luptei pentru recunoașterea drepturilor românilor din Transilvania. (Academia Română)
Discursul  acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române cu ocazia Sesiunii omagiale „Timotei Cipariu 220”, desfășurată în Aula Academiei Române, marși 18 noiembrie 2025.
 

More episodes of the podcast Radio UZPR