Listen "Barbu Mateescu: Oamenii de 40, 50 și 60 de ani – aurul neobservat din piața muncii | HW S03E04"
Episode Synopsis
De ce alegem angajați tineri? Sunt mai mulți, mai creduli, au pretenții financiare mai mici și îi putem duce mai ușor de nas, când vine vorba de politicile interne, valori, cultură, bani și ore suplimentare. Așa gândesc mulți dintre angajatorii care pescuiesc din piscina de talent tânăr, încercând să modeleze mai mult viitorii angajați decât propriile apucături. Însă realitatea demografică vine și năruie preconcepțiile angajatorilor, aducându-i cu picioarele pe pământ.Împreună cu Barbu Mateescu, unul dintre cei mai respectați sociologi din România, vorbim cinstit și curajos despre modul nedrept în care îi privim pe cei mai în vârstă, atunci când facem recrutarea sau lucrăm alături de ei. Acest episod va schimba modul în care ne raportăm la Generația X și ne va ajuta să înțelegem că oamenii cu vârsta peste 40 de ani reprezintă aurul accesibil, dar nevalorificat din piața muncii. Barbu Mateescu a absolvit cursurile facultății de sociologie a University of Pennsylvania în 2005, specializându-se în sociologia politică. În ultimul deceniu a lucrat în proiecte având de-a face cu consultanța politică, sociologia electorală și dezvoltarea urbană, regională și locală. Scrie articole valoroase de analiză și transformă datele statistice în explicații clare și în semnale de alarmă ale vremurilor în care trăim. ___Acest episod vă este oferit de compania de software DevNest. Proiectele Hacking Work sunt susținute de MedLife și sunt găzduite de Cluj Business Campus.-- Hacking Work este prima inițiativă multimedia din România care vorbește clar, cinstit și curajos despre piața muncii. Acest produs multimedia este realizat de echipa Hacking Work, produs de SPOR - Școala Pentru oameni Responsabili, În proiectul Hacking Work includem episoade de podcast audio și video publicate pe Youtube, Spotify și celelalte platforme de streaming, newsletterele și articolele publicate pe Substack, articolele de analiză și opinie publicate pe blogul dorusupeala.ro și emisiunile de radio difuzate în parteneriat cu posturile cu acoperire națională. Platformele web ale proiectului Hacking Work sunt găzduite de Hosterion. Materialele audio-video sunt pregătite cu ajutorul soluției software de transcript Vatis Tech, care asigură cea mai bună acuratețe în limba română - 95%+ https://vatis.tech/. --- Ne găsești pe 🟠Youtube 🔵Spotify 🔵Apple Podcast 🔵RSS 🔵Substack 🟠Facebook 🟠Linkedin 🟠Instagram.
More episodes of the podcast Hacking Work
Sfârșitul outsourcingului în IT-ul românesc. Ce urmează și cum te poți reinventa - Lucian Popovici
06/10/2025
Cele două Românii care nu-și mai vorbesc: Comunicarea aduce vindecarea, spune Melania Medeleanu
11/08/2025
Cele două Românii: Cum construim punți către cei lăsați în urmă? Robert Santa la Hacking Work
07/07/2025
Autosabotajul românesc: De ce nu avem încredere unii în alții? Radu Umbreș la Hacking Work
23/06/2025
Soluții AI românești pentru fermieri, creier și orașe smart - Oliviu Matei la Hacking Work
02/06/2025
ZARZA We are Zarza, the prestigious firm behind major projects in information technology.