Listen "Istoria Presei Românești (LXXXIV) - Sfatul sătenilor"
Episode Synopsis
„Sfatul sătenilor”, o gazetă pentru poporul de Buzău, din primul sfert de veac al secolului XX, îşi propune: „Vom lupta cât ne va sta în putinţă ca să ne apărăm interesele tagmei noastre ţărăneşti; iar lupta aceasta nu o vom da în contra vr’unei persoane, căci nu credem că s’ar găsi cineva care cu dinadinsul să caute a ne ştirbi aceste interese, ci o vom da contra neştiinţei noastre. În aceasta credem că vom găsi ca sprijinitori chiar pe mai marii noştri, pe căpeteniile ţării pe care-i vedem întrecându-se să ne scoată la lumină şi să ajute la ridicarea noastră. Iar dacă cineva se va găsi să se pună deacurmezişul şi să ne oprească din sforţările noastre pentru lumină, atunci ne vom lupta şi cu acel cineva şi credem că-l vom învinge, căci zicem: când noi vom fi buni creştini, buni cetăţeni, buni gospodari, atunci suntem buni români, şi cine nu vrea ca în ţara aceasta să fie buni români, acela e duşmanul ţării şi cu el trebuie să intrăm în luptă”. Cu acest program, apare antebelic, viitoarea publicaţie a Partidului Naţional Ţărănesc, în cristalizare, în jurul unei idei: „chestia ţărănească”.
Interviu cu Maria Buturugă, bibliograf, Biblioteca Academiei Române, serial realizat de Mădălina Corina Diaconu.
Interviu cu Maria Buturugă, bibliograf, Biblioteca Academiei Române, serial realizat de Mădălina Corina Diaconu.
More episodes of the podcast Radio UZPR
De la Catedrala Neamului, la Familia Regală
11/11/2025
ZARZA We are Zarza, the prestigious firm behind major projects in information technology.